* Bombe efervescente

Pentru a consulta preţurile, stocurile reale şi a lansa o comandă vă rog să accesaţi magazinul Naen Soap de pe Breslo. Vă mulţumesc!

Termen de valabilitate: 6 luni.

o
“ Bombă de baie cu frezii

Mirosul de frezii este unul dintre aromele naturii pe care le iubesc din toată inima, mugurii acestor flori, viu coloraţi şi delicaţi vestesc cu certitudine primăvara şi aduc bucurie în inimă, zâmbete pe buze. Bomba aceasta de baie, hidratantă datorită untului de Shea şi de cacao pe care le conţine, al laptelui praf şi uleiurilor din seminţe de struguri şi migdale dulci, vă va răsfăţa pielea şi va face din baia de relaxare o experienţă  minunată. După o asemenea baie nu va fi nevoie să aplicaţi loţiune de corp, pielea va fi moale, mătăsoasă, cu un apect natural, îngrijit.

Conţine: unt de Shea BIO nerafinat, unt de cacao nerafinat, ulei de migdale dulci, din seminţe de struguri, ulei infuzat cu muşeţel, amidon de porumb, sare de lămâie, lapte praf, bicarbonat de sodiu, ulei aromat de frezii, colorant mineral (sigur pentru piele).

Untul de Shea folosit în prepararea acestor bombe de baie este 100% pur, BIO, nerafinat prin procedee mecanice ori chimice, ca atare păstrează toate proprietăţile sale care-l fac apreciat şi căutat. Este deosebit în îngrijirea pielii, a tenului, buzelor, unghiilor şi părului.
Untul de cacao, cu mirosul său discret ce aminteşte de ciocolată, vine în completarea şi complimentarea calităţilor untului de Shea, mulţumită vitaminelor şi mineralelor conţinute. Are un efect de anti-îmbătrânire, hidratare şi calmare a pielii, îi oferă un luciu natural, plăcut, un aspect de piele cu adevărat sănătoasă. Este recomandat şi pe perioada sarcinii, pentru prevenirea vergeturilor, dar este recomandat oricui doreşte să îşi răsfeţe corpul în mod natural, fără a apela la cremele scumpe din farmacii ori supermarketuri.
Uleiul de migdale dulci conţine din belşug vitaminele E şi D, minerale esenţiale (magneziu şi calciu), pentru un efect puternic emolient, ce-l recomandă în tratarea pielii uscate, crăpate, iritate sau afectate de mâncărimi. Se absoarbe foarte bine în piele.
Muşeţelul calmează pielea iritată, o vindecă şi protejă împotriva bacteriilor. Această plantă minunată are proprietăţi emoliente, antiseptice, cicatrizante.

Cum se foloseşte? Umpleţi cada cu apă la temperatura potrivită, lanşaţi la apă o astfel de bombă de baie, intraţi în cadă şi relaxaţi-vă cel puţin 10-15 minute :) După o asemenea baie pielea va fi fin parfumată şi puternic hidratată, ca după folosirea unei loţiuni de corp valoroase.
** ATENŢIE MARE la ieşirea din cadă: datorită unturilor şi uleiurilor folosite, pereţii căzii de baie vor deveni alunecoşi!

Fiecare bombă de baie cântăreşte aprox. 130 grame

o
“ Bombă de baie Ciocolungă

Parfumată datorită uleiului exotic, super-hidratantă datorită untului de Shea şi de cacao pe care le conţine, al laptelui praf şi uleiului din seminţe de struguri şi Calendula Officinalis, toate minunate pentru o piele netedă şi sănătoasă. Culoarea fină crem se datorează sumei ingredientelor.
Mirosul este delicios, feminin, exotic, vesel. Binedispune şi nu îngraşă! :)

Conţine: lapte praf, unt de Shea nerafinat, unt de cacao nerafinat, ulei din seminţe de struguri, ulei infuzat cu Calendula Officinalis (gălbenele), amidon de porumb, sare de lămâie, bicarbonat de sodiu, arome uleioase cu miros de ciocolată.

Calendula Officinalis este o plantă cu proprietăţi deosebite, utilizată pentru hidratare, calmarea iritaţiilor pielii, pentru ameliorarea acneei, eczemelor, cicatrizarea pielii. Produsele ce conţin ulei infuzat cu această miraculoasă plantă au un efect dovedit: antibacterian, antifungic, calmant, antiinflamator, cicatrizant.

** ATENŢIE MARE la ieşirea din cadă: datorită unturilor şi uleiurilor folosite, pereţii căzii de baie vor deveni alunecoşi ! **
Fiecare bombă de baie cântăreşte aprox. 130 grame.

§ 14 Responses to * Bombe efervescente"

  • [...] *Săpunurile naen soap* [...]

  • anda says:

    Salut, cum as putea comanda niste sapunele de la tine? Arata tare fain :) Ma gandesc la menta cu cafea si lamaie, imi plac mirosurile citrice si proaspete. Intru pe breslo si dau comanda sau imi scrii pe mail? ms :))

  • naen says:

    Hei Anda, multumesc de vizita, ti-am raspuns pe mail, despre transport si toate cele :)

  • [...] *Săpunurile naen soap* [...]

  • [...] *Săpunurile naen soap* [...]

  • Andreea Dinca says:

    Hii.. iar eu :)

    Si iar vreau sapunuri, cu scortisoara si castravete. Cred ca pana la urma le incerc pe toate :)
    Nu te superi, nu? Ai mailul meu in comment, discutam despre transport, ok?
    thx, pupici.

    • naen says:

      Salut din nou! Bun re-venit, am si cu scortisoara si cu suc de castravete, racoritor. Primul este usor exfoliant, lasa pielea fina-fina :)

  • Gabita says:

    te rog
    da-mi si mie mai multe informatii despre cum as putea cumpara
    cateva sapunele si strugurele
    mersi mult :) !

  • dani says:

    ahaaa, vad ca ai o categorie pentru bombitele de baie, ce fain!!
    Deci, cat de mari sunt, ce inseamna 130 gr?
    Mie-mi place sa ma lafai in baie, macar 30 minute :)

    • naen says:

      deci, da ;)
      Mari, grele, nu sunt “bombitele” cu care lumea e obisnuita. Ce sa zic, ajung berechet pt. o baie regala :) Cu lafaiala and all.

  • mela says:

    Am descoperit de curand acest site si sunt incantata de produsele bio. Eu as dori un balsam de buze personalizat cu reflexe de piersica sau lapte cu cacao,eventual ambele. Si as mai dori sa-mi recomanzi un sampon personalizat pt par fin si subtire,culoare saten (aproape deschis) cu ceva fire de par albe si fara volum. De asemenea, am vazut niste sticlute de parfum, sunt interesata de sticlute de 20-30 ml cu atomizor. Ai putea sa-mi spui daca aveti in magazin si alte uleiuri esentiale,in afara de cele vizualizate,sau daca puteti achizitiona in curand? Multumesc

    • naen says:

      Buna mela,

      voi lansa in cateva zile alte tipuri de balsam de buze, cu arome placute. Voi incerca sa tin cont si de sugestia ta!
      Dintre sampoanele solide Naen-Soap iti pot recomanda “Sampon regenerator verde“; folosit corect, asa cum am descris in aceasta pagina de blog, va adauga volum parului si-l va curata intr-un mod natural.

      In oferta nu am si recipiente; de cumpararea si apoi re-vanzarea acestora se ocupa alte persoane, eu personal nu am timp si rabdare cu asa ceva. Sunt mai inclinata spre a crea, nu a revinde
      La fel si in cazul uleiurilor esentiale – nu ma ocup cu vanzarea cu amanuntul…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>