O scurtă, mică însemnare pe care o strecor printre preparări, personalizat produse, ambalare, colete, schiţat idei şi comunicarea cu clientele mele minunate: câştigătorii tombolei lunii martie 2012.

Luna ce-a trecut a fost frumoasă, provocatoare dar şi încărcată. Au fost zile în care m-am dedicat toatal şi aproape exclusiv acestei activităţi. 12 ore pe pilot automat. Constat că am mult mai multă energie decît credeam.

Ţin să vă mulţumesc vouă, clienţi şi prieteni, pentru sugestiile ce vin în continuare dar şi pentru critici: toate sunt înspre binele meu şi, inevitabil, determină o servire cât mai calitativă, sper :)

Aşadar, câştigătorii, 2 nume alese cu ajutorul Random.org dintre cele 43 persoane care au lansat comenzi de produse, fie prin intermediul magazinului, ori pe email, pe Facebook ori la telefon.
Random a ales numerele 29 şi 1, iar acestea corespund, conform listei de mai jos, Anei J. şi Otiliei C. Dragele mele, un mesaj va sosi pe adresa voastră de mail.  Premiul reprezintă un voucher de în valoare de 30 lei pe care-l puteţi valorifica la următoarea comandă.

Şi lista :)

Premiul 1:

Premiul 2:

 

Spor în toate să aveţi. Şi pomi înfloriţi şi parfumaţi pe toate aleile.