Iarna aceasta, concentrată parcă într-o singură lună din acest an, nu dă semne de oboseală, dimpotrivă. Viscol, ger, nămeţii curajoşi sunt toate bifate până acum. Iar luna este de-abia la jumătate :)
Fac abstracţie de frig, degetele îngheţate, nas roşu sau ochi înlăcrimaţi. De copacii înclinaţi sub povara gheţii şi-a zăpezii hotărâte. Acestea trec, dar trec şi cele rare şi frumoase. Minunat îmi pare sunetul zăpezii scârţîinde. Răbdarea, înţelegerea pentru ceilalţi, amabilitatea şi încetinirea paşilor. Traficul redus şi noxele împuţinate. Liniştea şi aparenta curăţenie. Sunetul cristalin al ramurilor îmbrăcate-n boabe de gheaţă, un spectacol rafinat şi discret pe întuneric.

Sunt recunoscătoare şi apreciez din toată inima aceste daruri. Mă plâng de frig şi picioarele-ngheţate, dar în inima mea ştiu, înţeleg şi aprob ce spunea o bătrânică de lângă o biserică “toate-s de la Dumnezeu, să-i mulţumim că-s bune toate”. Atâta înţelepciune şi smerenie în trei vorbe.

Pielea suferă mult pe timp de iarnă. Uscăciunea, dieta slabă în crudităţi, şocurile termice lasă urme vizibile şi câteodată dureroase. Diferenţa de 40-50 grade pe care corpul trebuie s-o tolereze şi să i se adapteze se vede limpede pe chipul şi mâinile noastre. Mâinile şi corpul au nevoie de protejare şi la nivel de epidermă, aşadar era nevoie de o cremă special concepută în acest scop.

Aflaţi multe detalii despre Fondantul Avocado, despre ingrediente şi beneficiile lor.

Aveţi grijă mare de voi şi cei dragi. Hrăniţi-vă cât mai sănătos şi diversificat şi nu uitaţi de hidratarea interioară: ceaiuri, apă minerală ori de izvor… şi somn de calitate.