Promiteam zilele trecute revenirea cu un produs ce a avut mare succes în istoricul Naen-Soap: şamponul cu bere brună. Scriam aici despre acest şampon de culoare aurie, spumant şi plăcut mirositor, complet lipsit de alcool. Ei bine, după săptămâni bune de aşteptare şi testare, vă prezint o versiune îmbunătăţită cu ulei vegetal de Neem, originar din India. Mirosul este puţin diferit, cei care au încercat Neem-ul pe pielea lor, ori scalpul lor pot mărturisi că are un miros pe care ori îl urăşti ori… îl accepţi :)

Pe 28 noiembrie ’10 mă despărţeam de ultima bucată din vechea generaţie de şampon cu bere brună. Am fost întrebată şi acum o lună dacă n-am intenţia să-l readuc din nou în colecţia şampoanelor solide naturale. Berii brune i-am dedicat un articol special, toamna trecută.

Ingrediente: uleiuri vegetale saponificate (unt de cocos, unt de cacao, ricin, soia, floarea soarelui Bio, măsline extravirgin, Neem Bio), bere brună, extract de mesteacăn.

Uleiul Bio de Neem, în ciuda mirosului său puternic, picant şi oarecum asemănător cu ceapa caramelizată, este apreciat ca agent antibacterian natural, dar şi antifugic. Folosit în îngrijirea scalpului afectat de mătreaţă şi iritaţii. Luptă cu probleme ale pielii precum acneea , eczemele, psoriazisul sau alte infecţii ale pielii, ba chiar le vine de hac şi unor paraziţi (păduchi, ţînţari, chiar pureci – uz veterinar).

Nu am probleme de genul celor din ultima paranteză, însă încerc să fac măcar o dată pe lună o mască pentru păr, folosind reţeta descrisă aici.

Pentru calităţile sale , în acest şampon se regăseşte şi extractul de mesteacăn, un puternic antibacterian natural, antiinflamator şi tonic capilar, stimulează creşterea părului şi este utilizat deseori în industria cosmetică pentru producerea şampoanelor.
Pentru cei îngrijoraţi, o lămurire: şamponul cu bere brună NU conţie alcool! Berea a fost în mod special prelucrată înaintea fabricării şamponului solid pentru a vă putea oferi un produs de calitate.

Recomandare: scalp iritat, afectat de mătreaţă, păr tern.

P.S. O promoţie care rulează în acest weekend în paralel cu cea anunţată pe 1 decembrie: toate comenzile de minimum 50 lei, lansate în acest weekend (până duminica seara ora 12) beneficiază de transport gratuit prin Poşta Română. Coletele vor fi expediate începând de luni 12 decembrie 2011.

Sursa foto 2: flickr.com/photos/rene-germany