Fiecare nouă comandă de produse este însoţită, cum e firesc, de un dialog pentru stabilirea modalităţii de livrare, a zilei preferate, pentru şi alte întrebări şi răspunsuri, sugestii sau nedumeriri. Fiindcă unele întrebări se repetă, se repetă şi răspunsurile mele. Pentru cei care caută aceste răspunsuri dar nu ştiu cui să le adreseze, m-am hotărât să public unele bucăţi din dialogurile cu prietenele, clientele sau vizitatorii acestui site.

Astăzi voi scrie mai multe despre şampoanele solide, deoarece, printre cele mai apreciate produse Naen-Soap stă Şamponul Regenerator Verde. Mă strădui să-l am mereu pe stoc iar asta necesită ceva organizare şi mobilizare.

Una dintre întrebările unei cliente, Ioana, se referă la nedumerirea legată de faptul că, după spălarea cu acel şampon, părul pare încărcat pe alocuri. Uite răspunsul meu. Câteva idei se repetă în însemnările despre şampoane:

Cand am inceput sa folosesc sampon solid, acum 3 ani, imi amintesc ca aveam aceeasi problema si ma intrebam “de ce mie?”. Pe atunci aveam parul lung. Am ajuns la niste concluzii pe care le poti lua ca sfaturi:
Parul trebuie sa fie perfect ud, nu doar umed. La sampoanele solide este esential lucrul asta.

– La spalare trebuie sa insisti cu formarea spumei si aplicarea ei pe par, pana ai ce sa masezi. Eu am parul scurt, dar chiar si asa, zabovesc catva pana acumulez destula spuma pe par, care apoi se inmulteste la masaj si devine densa.

Otetul de mere se adauga in cantitate mica in apa de clatire finala. Daca e prea mult va aplatiza parul, sa nu mai zic si de miros care nu va disparea complet dupa uscare. O lingura de otet la 2, 3 litri apa va fi suficient, iar mirosul se va evapora o data cu uscarea parului.
Totul tine de experienta personala, fiecare isi gaseste nivelul potrivit. Sunt persoane care nu au nevoie de otet, de obicei acestea au parul drept, cu fir subtire, care se pleosteste la clatirea cu otet.

– Poti incerca si o a doua samponare, poate se formeaza mai multa spuma la a 2-a. Si apoi, clatire temeinica.

– Mai este un factor important care poate incurca planurile: calitate apei. Daca apa este prea dura, da, parul va fi mai aspru si incarcat. Apa dura intarzie formarea spumei si favorizeaza reziduurile de sapun. La spalarea parului, mineralele din apa dura (Ca, Mg) vor reactiona cu sapunul / samponul solid, vor forma o pelicula pe firul de par, deci vor fi mai greu indepartate.

Alternativa ar fi apa de ploaie, sau de izvor. Adica una cat mai pura (in Bucuresti nu m-as aventura sa colectez apa de ploaie…).

Banuiala mea este ca apa din reteaua la care e racordata casa ta este prea dura. In Bucuresti calitatea apei difera, in unele zone.

Poti incerca un filtru pentru apa, pentru dedurizarea ei, e insa destul de scump. Preturile unui dedurizator pleaca de la aprox. 10 milioane lei vechi. E o investitie.

In unele magazine se vinde apa demineralizata, la raioanele auto. Nu e buna pt. uz intern, e insa perfecta pt. spalat, pentru alimentat fiarele de calcat si alte ustensile care ar suferi de pe urma depunerilor de calcar si alte minerale.

Ramona, tot despre şampoanele solide: “Buna Elena,si eu iti multumesc pt produse:) Cum am mai precizat, imi plac la nebunie produsele tale si sunt super incantata de ele. Deodorantul e f bun,chiar mentine pielea uscata,curata,imi place.
Am o mica intrebare:) de ce faci doar samponuri solide si nu si lichide?Se pastreaza mai bine proprietatile in forma solida, cumva?

Răspunsul: “prefer sa merg in continuare pe linia aceasta, a sampoanelor solide, din mai multe considerente.
Acestea rezista mai mult (saptamani sau luni, depinde de frecventa cu care sunt folosite), nu necesita flacoane din plastic (care ocupa spatiu in sala de baie, nu prea sunt reciclate in Romania si care nu sunt practice in timpul unei calatorii – se varsa in bagaj etc.), au un volum mai mic, sunt concentrate (!), nu contin apa (sau substante “de umplutura”) si ca atare nu au termen de expirare. Dupa cum poate stii, apa este un mediu propice pentru dezvoltarea de bacterii.

Un sampon lichid implica alt proces de fabricare iar pentru mine, ca mic manufacturier, implica costuri pe care nu le-as putea amortiza din pretul produsului. Iar ca sa nu merg in pierdere, as fi obligata sa renunt la materialele de calitate, sa fac alte mici concesii la care NU sunt dispusa.

Iar a aplica o reteta de pe net, cu ingrediente pre-fabricate care se vand ici-colo, nu mai e dovada de creativitate, e doar comert pur. Inca nu m-am plictisit de procesul creativ pe care-l implica hobby-ul ales acum 2 ani, de fapt din asta-mi trag eu seva, bucuria zilnica.

Marina, drăguţă şi atentă, îmi scrie următoarele cuvinte, care mi-au încălzit inima :) Mi-aş dori doar asemenea vizitatoare cumsecade şi deschise.

Buna Elena! Revin cu acest mesaj putin intarziat, dar am vrut mai intai sa testez produsele comandate, mai bine zis sa testez toate minunatiile pe care mi le-ai trimis. nu pot decat sa iti multumesc pt modul excelent in care am colaborat, pt toata pasiunea si placerea cu care faci aceste produse, pt ca se vede in fiecare particica acest lucru si nu in ultimul rand pt micile cadouri. Sincer, cred ca este o lume minunata pe care ti-ai construit-o cu aceste produse, o lume pe care am cunoscut-o si eu cand am deschis coletul. Pur si simplu am fost fermecata de fiecare produs in parte si la fiecare am descoperit cate ceva care sa imi placa:) Cu mult drag iti scriu aceste randuri si cu siguranta am sa revin pt ca am fost cucerita de creatiile tale si mi-au adus multa multa bucurie si chiar este o incantare sa le folosesc. Mult, mult succes in activitate!! Cu drag, Marina

Să-nceapă săptămâna, oameni buni! :)