Sparkly hair :)
E aici! A sosit, masca pentru păr strălucitor de sănătos. Cu ingrediente naturale, uşor de buchisit, fără secrete ori siliconi de umplutură, masca aceasta îmi înfrumuseţează părul de două săptămâni. Şi efectul parcă e tot mai vizibil, consecvenţa dă roade!

A little go a long way, adică un strop de produs e suficient pentru a hidrata şi hrăni firele de păr. O cantitate mai mare nu înseamnă neapărat o mai mare eficienţă. Personal folosesc cam cât o monedă de 50 bani şi tot cred că exagerez. Dar hei, ce prepar pentru mine trebuie să fie the best, răsfăţ suprem :) Ştiu, exagerez cu acest substantiv. Să mă gândesc la sinonime… alint, plăcere şi huzur :)

Fişa tehnică, să spun aşa, am lăsat-o pe pagina dedicată măştii capilare Shiny, shiny hair. Vă las cu bine deocamdată, bucuraţi-vă de seară şi de răcoare. Iar celor ce poartă numele Paul, Paula, Petre sau Petra, vă urez la mulţi ani şi numai lucruri minunate pentru tot restul vieţii!