Vineri, ora 16. Poate nu cel mai fericit moment pentru o nouă lansare, în avanpremieră în magazinul Naen!

Un nou săpun, pe numele său Ciocolată de Cafea, realizat şi acesta complet manual de la a la z: fabricare, tăiere, ştampilare şi ambalare. Da, ştampilare: de aproape două lună mi-a sosit “pecetea” cu care-mi voi imprima sigla Naen-Soap pe toate săpunurile. Încerc să abţin de la a-mi imprima logo-ul pe tot ce prind :)

La realizarea acestui nou săpun au participat următoarele ingrediente vegetale: uleiuri saponificate de cocos, unt de cacao, ulei de măsline extravirgin, ricin, porumb, orez, cafea măcinată, infuzie concentrată de cafea.

Cafeaua măcinată prezentă în acest săpun are un efect exfoliant destul de puternic, ba mai mult: intensifică circulaţia sanguină. Pielea va beneficia de această calitate abrazivă a cafelei, fiind după un duş ori baie perfect pregătită pentru aplicarea loţiunilor ori unturilor de corp puternic hidratante. Dacă aţi încercat vreodată tratamentul SPA anticelulitic cu cafea măcinată, cunoaşteţi beneficiile unei asemenea experienţe, dure dar eficiente! Pregătiţi-vă în timpul spălării pielea pentru un masaj ulterior cu o cremă anti-celulitică! Şi totuşi, cum o spun şi prietenelor: nu vă bazaţi doar pe un săpun pentru a înlătura celulita. Ori doar pe o cremă, ori pe un dispozitiv de masaj… Nici unele nu vor face minuni dacă nu vă ajustaţi şi stilul de viaţă: alimentaţia cu adevărat sănătoasă (fără trucuri şi excepţii repetate) şi mişcarea, sportul. Şi asta nu doar o lună, două, ci întreaga viaţă… Ştiu, pare greu, dar o viaţă avem şi merită trăită frumos şi îndelung.

Nivelul PH-ului cafelei este apropiat de cel al pielii, iar antioxidanţii prezenţi în cafea dau un strop de strălucire pielii. Acestea recomandă utilizare cafelei, implicit a acestui săpun în rutina de igienă şi îngrijire a pielii.
Infuzia concentrată de cafea cu aromă de ciocolată împrumută puţin din aroma sa acestui săpun. Drept urmare, experienţa spălării cu acest produs este cu atât mai plăcută!

Recomand săpunul şi celor pasionaţi de gătit: absoarbe din piele mirosurile alimentelor puternic parfumate, precum usturoiul, ceapa, peştele…
Cu toate că îl recomand pentru exfolierea şi înlăturarea eficientă a mirosurilor pielii, nu o va usca datorită unturilor şi uleiurilor vegetale valoroase (orez, cacao, măsline…), combinate pentru o hidratare optimă. Îl vedeţi în toată splendoarea în magazin, aici. Spor la săpunit şi bălăcit! Weekend frumos tuturor :)

Zazou.roAh, o veste îmbucurătoare sosită în februarie 2012: Zazou.ro, un site ispititor, ademenitor, la-siluetă-ameninţător, site ce adună informaţii, reţete şi date interesante din istoricul ciocolatei a testat săpunul aici prezent. Articolul este publicat aici, enjoy it!